Întrebări frecvente despre livrarea pachetelor

Uber Direct le oferă afacerilor acces la rețeaua Uber pentru comenzi de livrări.

Înregistrarea pe Uber Direct

Pentru a începe să folosești Uber Direct, accesează linkul de mai jos și completează formularul.

După ce te înregistrezi, atât tu, cât și persoanele pe care le adaugi în cont puteți comanda livrări de pachete accesând direct.uber.com.

Comandarea unei livrări

Pentru a comanda livrarea unui pachet:

  1. Accesează direct.uber.com;
  2. Selectează „Livrare nouă” din partea din stânga sus
  3. Introdu detaliile despre locurile de preluare și predare (inclusiv anumite instrucțiuni pentru curierul partener) și numărul de telefon al persoanei care preia pachetul și al destinatarului. Când livrarea este în desfășurare, nu îl poți contacta pe curierul partener, așa că ai grijă să introduci informațiile corecte.
  4. Completează informațiile despre pachet, inclusiv greutatea și descrierea acestuia. Pentru a adăuga mai multe pachete la aceeași comandă de livrare, apasă pe „Adaugă alt produs”.
  5. Selectează „Comandă acum”. Momentan, livrările programate și opririle multiple nu sunt disponibile în cazul livrării pachetelor.
  6. Pentru a urmări livrarea, accesează „Livrările de astăzi”. După crearea livrării, la numerele de contact oferite va fi trimis un mesaj text cu un link prin intermediul căruia livrarea poate fi urmărită în timp real.

După ce selectezi opțiunea „Comandă acum”, un curier partener disponibil poate accepta comanda.

Dacă livrarea conține medicamente cu rețetă sau alte articole de uz medical, nu include informații despre conținutul pachetului sau date cu caracter personal ale destinatarului în notele privind preluarea/predarea pachetului sau în descrierea acestuia.

Instrucțiuni pentru livrarea pachetelor

Pentru a putea fi livrate prin intermediul platformei noastre, pachetele trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

  • Nu trebuie să conțină articole interzise
  • Fiecare pachet, cutie sau colet trebuie să aibă greutatea maximă de 23 de kilograme
  • Trebuie să încapă într-o mașină de dimensiuni medii
  • Trebuie să fie închise, sigilate și gata de transport

Articole interzise

Articolele interzise pot diferi în funcție de contract. Consultă contractul pentru a afla care sunt articolele interzise.

Curierul partener poate anula cursa oricând, inclusiv dacă pachetul conține articole interzise sau nu respectă normele de mai sus.

Anularea unei livrări

Pentru a anula livrarea în desfășurare a unui pachet:

  1. Accesează direct.uber.com;
  2. Selectează „În desfășurare” din partea stângă.
  3. În dreptul livrării pe care dorești să o anulezi, apasă pe „Anulează”.

Cum dai acces altor persoane pentru a comanda livrări

Cum dai altcuiva acces pentru a programa livrări:

  1. Conectează-te la business.uber.com.
  2. Invită persoanele care vor programa livrări de pachete să se alăture contului companiei.
  3. Anunță utilizatorii respectivi că trebuie să accepte invitația primită prin e-mail de la Uber for Business.

Apoi, persoanele invitate se pot conecta la direct.uber.com folosind propriul cont Uber și pot programa livrări.

Cum funcționează returnările?

Când creezi o livrare, vei vedea o casetă care indică faptul că pachetul va fi returnat de curierul partener dacă destinatarul nu este disponibil.

Când această casetă este bifată, curierului partener i se va solicita să returneze pachetul la locul de preluare dacă:

  • Destinatarul nu este disponibil să preia pachetul sau curierul partener nu poate respecta instrucțiunile privind predarea
  • Nu găsește un loc sigur pentru a lăsa pachetul.

În cazul returnării, țe se va percepe o taxă din cont.

Când caseta privind returnarea este debifată, curierul partener poate lăsa pachetul în apropierea locului de predare, dacă destinatarul nu îl poate prelua.

Pentru a evita apariția unor probleme la livrare, îți recomandăm ca, atunci când plasezi comanda, să oferi cât mai multe detalii despre locul de predare.

Vizualizarea livrărilor anterioare

Pentru a vizualiza livrările anterioare:

  1. Conectează-te la direct.uber.com.
  2. Accesează „Livrări anterioare” sau „Finalizate” de sub „Livrările de astăzi".
  3. Apasă pe cardul oricărei comenzi pentru a extinde detaliile de livrare.

De asemenea, administratorii pot să descarce un raport de activitate, care va include toate comenzile efectuate în cont.