Stabilirea regulilor pentru un program

Activarea unui program le va permite angajaților să achite curse sau mese folosind contul companiei, iar coordonatorii vor putea accesa panoul de bord.

Poți crea reguli privind programele de transport, de masă și Uber Central pentru angajați. Nu poți stabili reguli pentru Uber Health. Poți stabili reguli doar la nivel de campanie pentru vouchere.

Poți crea reguli pentru:

codurile de cheltuieli: stabilești dacă angajații trebuie să introducă un cod de cheltuieli înainte de a comanda o cursă sau mâncare;

sumele alocate pentru cheltuieli: aplici o limită de cheltuieli fiecărui angajat pentru o masă, pe zi sau pe lună, în cazul programelor de masă și pentru o cursă, pe zi sau pe lună, în cazul programelor de transport. Când este activată această regulă, angajatul trebuie să selecteze o a doua metodă de plată (personală), indiferent dacă a atins sau nu limita de cheltuieli. Recompensele sunt acoperite din sumele alocate cheltuielilor, cu excepția cazului în care limita este depășită sau recompensele sunt dezactivate de administratorul programului Uber. * Este posibil ca această funcție să nu fie disponibilă pentru toate organizațiile. *

locuri: stabilești locul în care angajații pot să efectueze curse sau să primească mâncarea livrată. Restricțiile se vor aplica pe o rază de 400 de metri față de adresele introduse.

ore: personalizezi zilele și orele în care angajații pot comanda curse sau mâncare. Poți stabili mai multe intervale orare, dar asigură-te că acestea nu se suprapun.

vehicul (doar în cazul programelor de transport pentru angajați și Uber Central): stabilești ce categorii de vehicule pot comanda angajații în aplicația Uber când călătoresc folosind un anumit program de transport;

numărul de curse alocate (doar în cazul programelor de transport pentru angajați): le oferi pasagerilor un număr fix de curse pe zi sau pe lună.

Pentru a stabili regulile unui program:

  1. conectează-te la business.uber.com;
  2. selectează Programe din partea stângă;
  3. selectează programul pentru care dorești să creezi reguli sau Creează un program pentru a crea unul nou;
  4. în secțiunea Reguli, selectează regula pe care dorești să o stabilești;
  5. când termini de adăugat toate regulile pentru programul respectiv, apasă pe Salvează.

Ce văd pasagerii care călătoresc în interes de serviciu când adaug programe și reguli de transport?

Când cineva comandă o cursă folosind unul dintre programele de transport sau de masă ale organizației, Uber verifică automat dacă există reguli care trebuie luate în considerare, precum locul, ora, limita de cheltuieli sau tipul de vehicul.

În cazul în care cursa sau comanda unui angajat:

respectă regulile, angajatul nu vede nimic ieșit din comun și poate comanda cursa sau mâncarea ca de obicei;

încalcă regulile, acesta primește un mesaj prin care este anunțat că a fost încălcată regula și i se solicită să comande o cursă folosind contul personal;

depășește suma alocată pentru cheltuieli, diferența va fi debitată din metoda de plată personală a angajatului.