Verificări de confirmare a identității

De ce mi se solicită să mă fotografiez?

Curierul partener titular de cont te-a desemnat să efectuezi livrări în numele său.

Siguranța și securitatea profilului tău sunt o prioritate de top. Pentru a menține siguranța utilizatorilor și a platformei pentru toți, trebuie să te fotografiezi în timp real în scopul identificării. Apoi comparăm această fotografie cu fotografia ta de profil.

Cum mă fotografiez?

Procesul are loc în aplicația Uber. Ți se va solicita să te fotografiezi în timp real, de exemplu un selfie.

Întrucât fotografia va fi comparată cu fotografia de profil, trebuie să te asiguri că aceasta este de bună calitate. Modalitățile prin care poți face o fotografie de bună calitate includ:

  • să îți încadrezi fața și gâtul în chenarul alb de pe ecran;
  • să te asiguri că spațiul este bine luminat (aprinde lumina dacă este întuneric);
  • să ții telefonul nemișcat pentru a nu afecta claritatea fotografiei;
  • să nu apară alte persoane în fundal;
  • fața trebuie să fie clar vizibilă și să nu fie acoperită cu obiecte gen pălărie, mască sau eșarfă.

Nu ai voie să fotografiezi altă fotografie. Aceasta poate duce la pierderea definitivă a dreptului de acces la livrări pe platformă.

Cum se efectuează compararea fotografiilor?

Verificările se efectuează în două moduri diferite.

Mai întâi, dacă alegi să verifici fotografia folosind un software de verificare facială, o trimitem la Microsoft, furnizorul nostru de servicii. Microsoft, care operează conform instrucțiunilor noastre, utilizează ulterior un software de recunoaștere facială pentru a compara fotografia respectivă cu fotografia de profil încărcată anterior. Această comparație se realizează prin crearea unei amprente faciale biometrice a fiecărei fotografii și verificarea corespondenței amprentelor faciale. Fotografiile semnalate ca neconcordante sunt trimise imediat spre examinare umană la trei specialiști în domeniul confirmării identității. Întrucât acest proces necesită părerea a trei persoane, procesul poate dura câteva minute.

În al doilea rând, dacă alegi o evaluare umană, fotografia de profil și fotografia în timp real pe care ne-o trimiți pentru verificare sunt trimise direct specialiștilor noștri în domeniul verificării identității. Apoi, va avea loc procesul descris mai sus. În afara Regatului Unit, este posibil să oferim opțiunea examinării umane doar în conformitate cu reglementările locale.

Comunicați altor persoane decizia luată?

Vei fi informat(ă) cu privire la decizia luată. Nu informăm alte persoane în mod proactiv cu privire la deciziile luate în legătură cu confirmarea identității, deși este posibil să dezvăluim aceste informații organismelor autorizate, în baza unei proceduri legale corespunzătoare.

Cât timp sunt păstrate datele mele și cum sunt protejate acestea?

Fața ta este unică și, spre deosebire de o parolă, nu poate fi modificată în cazul în care i se întâmplă ceva, deci luăm măsuri pentru a ne asigura că datele tale sunt protejate. Un aspect important al acestui proces: ne asigurăm că datele tale sunt păstrate doar atât timp cât este necesar pentru a ne îndeplini scopul privind siguranța. Uber va păstra aceste fotografii timp de un an. Aceste perioade de păstrare sunt stabilite pentru a ne permite să investigăm potențialele probleme de integritate a contului, mai ales dacă este ceva în neregulă. Pentru a proteja și mai mult fotografiile, limităm accesul la acestea la persoanele care trebuie să le vadă. Uber nu primește și nu stochează datele tale biometrice. Microsoft nu stochează fotografii și, de asemenea, șterge toate datele biometrice după finalizarea procesului.

Utilizatori transgender

Dorim să ne asigurăm că partenerii transgender și cei în tranziție pot obține întotdeauna câștiguri folosind aplicația Uber. Echipele noastre de suport sunt pregătite să te ajute în cazul în care întâmpini probleme la finalizarea confirmării. Accesează Cont > Setările contului din Centrul de asistență pentru a-ți actualiza fotografia de profil. Pentru a afla mai multe despre modul în care Uber îți folosește datele și despre drepturile tale privind datele, consultă Politica noastră de confidențialitate.