Cum evaluezi un șofer

Evaluările ne permit să asigurăm o experiență pozitivă pentru pasageri și șoferi parteneri; așadar, sunt importante pentru noi. Șoferii parteneri cu evaluări slabe pot pierde accesul la aplicație.

Pentru a evalua un șofer partener, urmează indicațiile din aplicație la sfârșitul cursei. Ți se va solicita să evaluezi șoferul partener și în partea de jos a sumarului trimis prin e-mail.

Este posibil să poți evalua șoferul partener și în timpul cursei (în funcție de loc):

  1. deschide aplicația;
  2. pe ecranul principal, apasă pe ecranul alb pentru a extinde detaliile cursei;
  3. apasă pe opțiunea Oferă o evaluare sau o recompensă de lângă Cum decurge cursa?;
  4. selectează numărul de stele (1-5) cu care vrei să evaluezi șoferul partener;
  5. adaugă o recompensă dacă dorești și selectează Salvează.

Dacă evaluezi șoferul partener:

  • cu cinci stele: va fi afișată opțiunea de a-i oferi un compliment. Majoritatea pasagerilor oferă o evaluare de cinci stele, cu excepția cazului în care a existat o anumită problemă legată de cursă.
  • cu mai puțin de cinci stele: ți se va solicita să oferi feedback specific despre cursă sau șoferul partener, alegând dintr-o listă de probleme frecvent întâlnite. O evaluare de o stea înseamnă, de obicei, că ai avut o problemă gravă cu șoferul partener.

Unele probleme, cum ar fi tariful cursei, problemele cu aplicația sau asocierile neplăcute la Uber Pool nu țin de șoferii parteneri, deci nu se iau în considerare la calcularea evaluării lor generale.

Poți evalua un șofer partener în termen de 30 de zile de la finalizarea cursei. Șoferul partener nu va vedea niciodată evaluarea oferită.