Acest articol explică cum se folosește funcția TalkBack în aplicație.
Setarea locului și a orei de livrare
După ce te înregistrezi prima dată în aplicație, ți se cere să introduci mai întâi adresa de livrare.
Dacă ai deschis deja ecranul de pornire, urmează acești pași:
- din ecranul de pornire, apasă de două ori în partea din stânga sus a ecranului;
- introdu adresa ori selectează una dintr-o listă de destinații sugerate;
- setează ora livrării (Cât mai curând posibil sau Livrare programată).
După ce ai introdus detaliile de livrare, îți găsim comercianți din zonă de la care să comanzi.
Modificarea locului și a orei de livrare
Dacă aplicația te redirecționează automat către fluxul de pe pagina de pornire, nu către pagina cu detaliile livrării, adresa de livrare va fi implicit ultimul loc introdus.
Dacă vrei totuși să o modifici, urmează aceste instrucțiuni:
- din ecranul de pornire, apasă de două ori în partea din stânga sus a ecranului;
- introdu adresa ori selectează una dintr-o listă de destinații sugerate;
- setează ora livrării (Cât mai curând posibil sau Livrare programată).
Cum să alegi comercianți
În fluxul de pe ecranul de pornire, afișăm o selecție variată de comercianți de la care poți să comanzi. Glisează în stânga sau în dreapta pentru a consulta recomandările.
De asemenea, poți accesa căutarea activând fila Căutare din partea de jos a ecranului:
- apasă o dată în partea de jos a ecranului;
- fila Căutare se află lângă fila Pagină de pornire și o poți activa dacă apeși de două ori pe ea;
- după aceea, poți căuta în funcție de categoriile preparatelor recomandate sau după tipul comerciantului/mâncării/specificul bucătăriei.
Cum să plasezi o comandă
După ce ai ales comerciantul de la care vrei să comanzi, urmează acești pași:
- din pagina de meniu a comerciantului, adaugă articolele în coș apăsând de două ori pe opțiunea Adaugă în coș;
- repetă procesul până adaugi tot ce vrei să comanzi;
- după ce ai umplut coșul, glisează până auzi opțiunea Accesează coșul. Apasă de două ori pentru a accesa pagina de finalizare a plății.
- vei putea apoi să verifici detaliile comenzii, precum adresa/ora livrării și articolele din coș, să confirmi metodele de plată și să adaugi coduri promoționale (dacă există);
- după ce termini de verificat, plasează comanda glisând până auzi opțiunea Plasează comanda. Apasă de două ori ca să o selectezi.
Cum să anulezi comanda
După ce apeși pe butonul Plasează comanda, aplicația va începe să afișeze starea solicitării.
Pentru a anula comanda:
- glisează spre dreapta pentru a selecta butonul de anulare;
- după ce ți se găsește un curier partener, lângă opțiunea Anulează va fi adăugat și butonul Contactează.
Așteptarea comenzii
Opțiunea Ora estimată de sosire din aplicație îți arată când se estimează că va ajunge comanda. Poți selecta Ora estimată de sosire ca să auzi când va ajunge comanda. De asemenea, după ce ți s-a găsit un curier partener, poți să selectezi cardul din partea de jos a ecranului pentru a auzi numele curierului partener, modelul vehiculului, evaluarea și numărul de înmatriculare.
Cum să evaluezi comanda și curierul partener
După ce o comandă este finalizată, în partea de sus a ecranului de pornire se afișează un card pentru evaluare. Apasă de două ori pe cardul respectiv ca să evaluezi curierul partener și comerciantul și să adaugi o recompensă pentru curierul partener.
Setările contului
Fila Cont poate fi accesată apăsând în colțul din dreapta jos al ecranului. Opțiunile disponibile sunt:
- Cont: aici poți să încarci adresa de livrare preferată. Astfel, nu trebuie să introduci manual adresa de fiecare dată când vrei să o modifici. De asemenea, poți edita numărul de telefon selectând opțiunea Editează contul.
- Preferatele tale: aici poți să asculți lista comercianților pentru care ai marcaje sau de la care ai comandat anterior.
- Plată: opțiunea îți permite să schimbi sau să adaugi o metodă de plată.
- Ajutor: oferă o serie de opțiuni pentru asistență, inclusiv opțiunea de a raporta problemele privind accesibilitatea.
- Promoții: aici poți să consulți promoțiile existente asociate contului sau să adaugi un cod promoțional nou.
- Mâncare gratuită: folosește această opțiune ca să primești credite pentru comenzile viitoare recomandând prieteni. Aici poți găsi codul de invitație pentru recomandări.
- Livrează cu noi: îți permite să începi procesul de înregistrare pentru a deveni curier partener.
- Setări: aceleași detalii ca și opțiunea Cont de mai sus.